Folosim cookie-uri pentru a colecta statistici generale despre vizitatori, dar nu colectăm informații personale. Politica de confidentialitate

Moise şi şerpii înfocaţi

Moise, un șarpe făcut din aramă și șarpele mortal mușcă.
Contribuit de Moody Publishers
1
Poporul israeliţilor a părăsit Egiptul. Dumnezeu le-a eliberat dintr-o viaţă de sclavie, şi le-a condus spre o ţară nouă pe care le promise. – Imagine 1
2
Moise fusese ales de Domnul să conducă poporul. Dumnezeu le-a promis că va avea grijă de toate nevoile lor pe drum. Dacă vor asculta de Dumnezeu, El îi va binecuvânta, neascultarea însă va duce la probleme. – Imagine 2
3
Când au ajuns la Cades, în Deşertul Paran, şi-au deschis corturile. Apoi s-a întâmplat ceva ce a avut ca rezultat o întârziere de 40 de ani şi rătăcirea în deşert. – Imagine 3
4
Când au auzit relatarea despre cât de greu va fi să ocupe ţara promisiunii, Canaanul, nu au avut încredere în promisiunea lui Dumnezeu de a le ajuta. Au refuzat să-şi continue drumul. Au ameninţat că vor alege un nou conducător care să le ducă înapoi în Egipt. – Imagine 4
5
Aşadar, din cauza necredinţei lor, Dumnezeu i-a spus lui Moise – Oamenii aceştia, care mi-au văzut gloria şi miracolele, nu vor intra în ţara promisiunii, numai copiii lor. – Imagine 5
6
Israeliţii au întâmpinat tot feluri de probleme, pentru că şi-au întors spatele lui Dumnezeu. Nu au găsit apă, şi atât lor, cât şi animalelor l-i s-a făcut sete. – Imagine 6
7
S-au plâns lui Moise amarnic – De ce ne-ai făcut să părăsim Egiptul? Mai bine am fi murit, decât să ajungem în locul acesta teribil. – Imagine 7
8
Moise a vorbit cu Domnul despre plângerea lor, iar El i-a spus ce să facă – Adună poporul şi vorbeşte cu stânca, şi acesta vă va da apă. – Imagine 8
9
Moise a ascultat pe Domnul şi a adunat poporul în faţa stâncii din afara taberei. Apoi a lovit stânca cu toiagul. – Imagine 9
10
Dumnezeu a făcut ca stânca să dea apă curată, şi atât oamenii cât şi animalele au băut din ea. Setea însă nu era singura problemă cu care s-a întâlnit poporul în deşert. – Imagine 10
11
Înaintea lor era bastionul edomiţilor cu războinici gata să se repeadă asupra oricine se apropia. – Imagine 11
12
Moise a trimis nişte mesageri la regele Edomului să ceară permisiune să treacă prin ţara lor, pe drumul regesc – Nu vom trece nici prin ogoare, nici prin vii şi nici nu vom bea apă din fântâni, – au promis ei. – Imagine 12
13
Regele Edomului era vestit pentru puterea lui, nu pentru îndurare. Răspunsul lui a fost clar. – Imagine 13
14
– Dacă îndrăzniţi să treceţi prin ţinutul meu, vă voi ieşi înainte cu sabia. – Imagine 14
15
Deci Moise a dus poporul departe de Edom, şi astfel au ajuns la Muntele Hor. Acolo au întâlnit o primejdie chiar şi mai mare. – Imagine 15
16
Armata canaaniţilor a venit împotriva lor. – Imagine 16
17
Oamenii s-au întors spre Dumnezeu în nevoia lor, văzând că au nevoie de ajutor. Dumnezeu a fost gata să le ajute. – Imagine 17
18
A avut loc o luptă mare, şi Dumnezeu l-a ajutat pe poporul Israelului să aibă o victorie grozavă. – Imagine 18
19
Însă în ciuda ajutorului primit de la Dumnezeu, acest popor nu şi-a încredinţat viaţa în mâinile Sale. În timp ce şi-au continuat drumul în jurul ţării Edomului, ei au început să mormăie. – Imagine 19
20
S-au plâns despre faptul că s-au obosit de călătorie şi sunt sătuli de căutarea apei. S-au plâns şi de mană, mâncarea trimisă de Dumnezeu în fiecare zi. – Imagine 20
21
Nu numai că au spus lucruri urâte despre Moise, dar au vorbit şi împotriva lui Dumnezeu. Astfel El a decis să le înveţe că revolta e păcat care se pedepseşte. – Imagine 21
22
Deodată au apărut nişte şerpi înfocaţi, şi au început să muşte izraeliţii îngroziţi. – Imagine 22
23
Oamenii au încercat să fugă, dar şerpii erau peste tot. Nu era scăpare. – Imagine 23
24
Mulţi dintre izraeliţi erau pe moarte din cauza muşcăturilor mortale. – Imagine 24
25
Oamenii au venit la Moise şi i-au zis – Am fost neascultători faţă de Domnul, şi am vorbit împotriva Lui. Te rugăm să-I ceri să dispară aceşti şerpi. – Imagine 25
26
Astfel Moise s-a rugat, şi Domnul i-a spus ce să facă – Fă un şarpe înfocat din bronz, şi pune-l pe o poznă. Toţi cei care au fost muşcaţi şi se uită la şarpele de bronz, vor trăi. – Imagine 26
27
Şi totul s-a întâmplat aşa cum a spus Dumnezeu. Cei care au avut încredere în Dumnezeu şi s-au uitat la şarpele de bronz, au trăit. Cei care au refuzat acest lucru, au murit. – Imagine 27
28
În felul în care Dumnezeu a pregătit o cale ca izraeliţii să fie eliberaţi de sub pedeapsa păcatelor, El a pregătit o cale şi pentru iertarea noastră. – Imagine 28
29
Când Isus a murit pe cruce, semnificaţia şarpelui de bronz a devenit clară. Isus a zis: „Aşa cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuie înălţat şi Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să aibă viaţă veşnică.” Ioan 3:14–15 – Imagine 29
30
Imagine 30