Folosim cookie-uri pentru a colecta statistici generale despre vizitatori, dar nu colectăm informații personale. Politica de confidentialitate

Samuel îl unge rege pe Saul

Samuel îl unge pe Saul ca să fie primul Rege al Israelului.
Contribuit de Sweet Publishing
1
Samuel a condus şi a sfătuit poporul lui Israel conform legii lui Dumnezeu. Întotdeauna L-a întrebat pe Dumnezeu despre ce urma să facă. Când s-a îmbătrânit, le-a numit pe fiii săi, Ioel şi Abia ca conducătorii noi ai poporului. – Imagine 1
2
Ioel şi Abia erau judecători în Beer-Şeba, dar în loc să urmeze poruncile lui Dumnezeu, erau nedrepţi, şi acceptau mită. Oamenii au început să se plângă de nedreptatea lor. Astfel bătrânii lui Israel s-au adunat să se întâlnească cu Samuel în Rama. – Imagine 2
3
– Eşti bătrân, iar fiii tăi nu îţi urmează drumurile, – i-au spus lui Samuel. – Pune un rege peste noi, aşa cum au toate neamurile. Lui Samuel nu i-a plăcut acest lucru, dar s-a rugat la Domnul. El i-a spus: – Nu pe tine te leapădă, ci pe mine mă leapădă, ca să nu le mai fiu rege. Samuel le-a avertizat de consecinţele unei alegeri de rege. – Imagine 3
4
– Un rege vă va lua fiii, şi le va duce în armată, alţii vor lucra pe ogoarele sale sau le vor sluji în alte moduri. Fiicele voastre vor fi duse să-i pregătească parfumuri, să-i gătească sau să-i coace. Regele vă va lua o zecime din recoltă şi din turme, iar voi veţi deveni slujitorii lui. Când veţi striga să fiţi izbăviţi din mâinile regelui vostru, Domnul nu vă va ajuta. Poporul nu l-a ascultat, şi au cerut în continuare: – Dă-ne un rege, cum au şi celelalte naţiuni, care să ne conducă în bătălii. – Imagine 4
5
Samuel a repetat Domnului tot ceea ce i-a spus poporul. Domnul i-a răspuns: – Ascultă-le, şi dă-le un rege. – Imagine 5
6
Astfel Samuel a vorbit cu israeliţi: – Întoarceţi-vă în oraşele voastre. – Imagine 6
7
Era un om din tribul lui Beniamin numit Chiş, care avea un fiu, Saul. Saul era tânăr chipeş, înalt cu un cap decât toţi ceilalţi. Chiş şi-a pierdut măgăriţele, şi l-a trimis pe Saul şi un slujitor să le găsească. – Imagine 7
8
Saul şi slujitorul au căutat măgăriţele pierdute, dar nu le-au găsit. Saul vroia să se întoarcă acasă, dar slujitorul i-a zis: – În acest oraş este un om al lui Dumnezeu, respectat de mulţi. Poate el ne poate ajuta în privinţa drumului corect. – Imagine 8
9
Când au intrat în oraş, s-au întâlnit cu Samuel, care era în drum spre locul înalt, unde I s-au închinat lui Dumnezeu. – Imagine 9
10
Ziua anterioară Dumnezeu ia spus lui Samuel: – Mâine, cam pe timpul acesta voi trimite la tine un om din ţara lui Beniamin. Unge-l conducător peste poporul meu, Israel. El le va salva de la filisteni. – Imagine 10
11
Saul l-a întrebat pe Samuel: – Poţi să ne spui unde vom găsi casa profetului? Samuel le-a răspuns: – Haideţi cu mine pe înălţime, mâncaţi cu mine, apoi întoarceţivă acasă mâine. Nu vă îngrijoraţi de măgăriţe, căci au fost găsite. Oricum, tot poporul se îndreaptă spre tine şi spre familia ta. – Dar eu sunt din tribul cel mai mic, iar familia mea nu este importantă, – protesta Saul. – Imagine 11
12
Samuel l-a invitat pe Saul împreună cu alţi 30 de invitaţi pentru a mânca împreună, şi mai târziu a vorbit cu el pe acoperişul casei. – Imagine 12
13
Dimineaţa următoare, când Saul şi slujitorul au pornit pe drum, Samuel a rugat slujitorul să se ducă înainte, pentru că avea un mesaj de predat lui Saul. – Imagine 13
14
Când au rămas singuri, Samuel a luat sticluţa cu ulei, şi a turnat din aceasta pe capul lui Saul. – Dumnezeu te-a ales să fii domnitor peste poporul Său. Apoi i-a spus lui Saul că se vor întâmpla trei lucruri cu el. – Imagine 14
15
La stejarul din Tabor va întâlni trei bărbaţi, care se îndreaptă spre Betel şi care le vor dărui două pâini. La Ghiva vor întâlni un grup de profeţi, care I se închină lui Dumnezeu. Duhul Domnului va veni peste Saul, şi va profeţi împreună cu ei. La Ţelţah un om le va spune că măgăriţele tatălui său au fost găsite. – Imagine 15
16
Toate aceste lucruri s-au întâmplat exact aşa cum le-a zis Samuel. La Ghiva au întâlnit un grup de profeţi. Duhul Domnului a venit peste el, şi Saul s-a alăturat lor, profeţind. Oamenii au început să întrebe – Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chiş? Oare a devenit şi el profet? – Imagine 16
17
Samuel a adunat poporul lui Israel. S-a ales tribul lui Beniamin prin tragere la sorţi. Apoi s-a ales familia lui Saul, după care s-a tras Saul însuşi. Însă nu l-au găsit nicăieri. L-au întrebat pe Domnul, cine le-a arătat că Saul este ascuns printre bagaje. – Imagine 17
18
Au fugit după el, şi l-au scos. Era mai înalt cu un cap decât toţi ceilalţi. Samuel a anunţat poporul: – Vedeţi bărbatul ales de Dumnezeu? Nu este altul care să-i semene. Apoi poporul a strigat: – Trăiască regele! Samuel a explicat drepturile şi obligaţiile regelui, apoi au scris acestea într-un sul. După aceea s-au dus acasă cu toţii, deşi nu toţi erau mulţumiţi. Unii dintre ei au mormăit: – Cum poate acesta să ne ajute? – şi l-au dispreţuit pe Saul fără să-i mai aducă cadouri. – Imagine 18
19
Imagine 19